Renumit pentru modelul de leadership concentrat pe actiune “in trei cercuri”, John Adair a fost denumit parintele leadershipului. Helen Mayson s-a intalnit cu omul care a inspirat o revolutie in leadership
Modelul dvs de leadership a fost folosit timp de peste 40 de ani. Cum s-a schimbat de cand l-ati creat?
Acest model a fost de fapt folosit de armata timp de 50 de ani, apoi a fost lansat si in industrie – acum aproximativ 40 de ani. Este cel mai longeviv model de leadership din lume.
Modelul pe trei cercuri – sarcina, echipa si individ – este cel mai bun ghid al nostru pentru a intelege care este rolul unui lider. Modelul a fost foarte avansat pentru vremea sa. Viziunea moderna, ca tot ceea ce trebuie sa ai in fruntea unei organizatii este o persoana valoroasa, nu a fost niciodata filozofia mea.
Acum vedem leadershipul ca existand pe niveluri diferite – nivelul leadershipului de echipa, nivelul leadershipului operational si nivelul strategic, iar cele trei cercuri se aplica la toate nivelurile, dar sunt ceva mai complexe la nivelul strategic.
Cum credeti ca s-a schimbat leadershipul in anii recenti?
Marea revolutie din vremea noastra a fost trecerea de la stilul vechi de management la conceptul de leadership. Cand am scris prima carte in 1968, “Training pentru Leadership”, era singura din lume pe acest subiect. De atunci s-au publicat cam 78.000 de carti din care aproximativ 24.000 disponibile in prezent – deci puteti vedea revolutia de care vorbesc.
Este un lucru pozitiv ca lumea este mai constienta de nevoia de leadership de calitate, dar cantitatea mare de informatie a acoperit esentialul, adica despre ce este vorba de fapt. Cantitatea nu a produs calitate. Industria imensa care s-a dezvoltat in jurul leadershipului este estimata acum la 50 miliarde de dolari pe an si totusi nu a produs prea multi lideri mai buni.
Ati condus cateva seminarii pentru ILM (Institute of Leadership and Management) in 2013. De ce ati decis sa faceti acest lucru?
Cred ca ILM a finisat un element cheie din abordarea mea, si anume acela ca exista 3 variante de raspuns la intrebarea “Ce este un lider bun?”
|
Trebuie sa lucrezi cu ce esti, cu ce stii, cu ce faci. Aceasta trinitate “ce esti, ce stii, ce faci” este comuna – si modelul meu pe trei cercuri o sumarizeaza, o comprima si formeaza o baza practica pentru toti liderii de la toate nivelurile. Cred ca suntem combinatia castigatoare si putem aduce o contributie de valoare lumii. Vad destinul ILM ca centru al excelentei in leadership.
Castigul de la aceste seminatii este dublu. In primul rand, oamenii vor fi interesati sa afle corpul de cunostinte despre leadership pe care l-am dezvoltat mai ales la catedra de studii de leadership al UN. In al doilea rand, sper ca este o oportunitate pentru oamenii care participa sa verifice cum se descurca ca lideri si sa se compare cu ceea ce lumea incepe sa ceara de la liderii viitorului. Nivelurile de leadership acceptate in trecut nu vor mai fi acceptate de acum. Oamenii se asteapta la un standard mai inalt de la lideri.
Ce incercari ii asteapta pe lideri in 2013 si dupa?
Sa isi imbunatateasca competentele de lideri. Avem nevoie de organizatii care sunt dispuse sa gandeasca strategic dezvoltarea leadershipului si totusi asta este in prezent una din marile noastre slabiciuni – nu avem strategii pentru a dezvolta lideri.
Insusi intelesul cuvantului lider incepe sa se schimbe. Poti sa crezi ca semnificatia cuvintelor ramane fixa, dar ceea ce devine clar este ca acum folosim cuvantul lider pentru a ne referi la cineva care este bun din punct de vedere moral. Ideea ca ai putea fi un lider rau – un lider puternic dar un om rau, ca Hitler, nu mai exista. Liderii trebuie sa personifice si sa exemplifice o persona buna. Asta va fi urmatoarea mare revolutie a timpurilor noastre.
Jumatate din populatia lumii are 25 ani sau mai putin, asa ca avem o datorie imensa de a semana semintele pentru urmatoarea generatie de lideri.
Pentru multi din leadership este deja prea tarziu – li se va termina timpul si asta este. Trebuie sa ne concentram pe liderii in devenire care sunt dispusi sa faca lucrurile altfel, care vor o lume mai buna. Astia sunt genul de oameni cu care vrem sa avem de-a face.
De ce credeti ca asistam la o scadere a increderii in lideri?
Motivul pentru care vedem o scadere este acela ca avem anumite asteptari de la leadership pe care le constientizam doar cand avem de a face cu lideri rai.
Avand un rol de conducere, esti intr-o pozitie de incredere. Am fost marcati ani la rand de o generatie de oameni egocentrici si aroganti in pozitii de leadership.
Ce ne trebuie acum este ca oameni care ocupa pozitii de lideri sa fie cu adevarat lideri – avem prea multi oameni in astfel de pozitii care nu sunt lideri.
Unde credeti ca este cea mai mare nevoie de dezvoltare de leadership acum?
Suntem inconjurati de oameni care nu au avut tangenta cu corpul de cunostinte despre leadership. Care nu stiu nici macar care sunt cerintele carora trebuie sa le faca fata un coducator.
Cand aud despre oameni care sunt criticati ca sunt lideri prosti sau nu sunt lideri deloc, mereu intreb daca au fost pusi in rolul de lider la momentul potrivit. Este nedrept sa critici si sa condamni oameni ca fiind lideri prosti daca nu li s-a spus niciodata ce se asteapta de la ei.
In cele mai multe cazuri ai sa afli ca acea persona nu a luat contact deloc cu cunostintele de leadership. Am intervievat trei fosti prim ministri si i-am intrebat cand au inceput sa invete despre leadership. Doi dintre ei s-au uitat la mine si au spus ca nu auzisera niciodata cuvantul, al treilea citise odata o carte despre leadership, dar mi-a spus “Daca as fi citit-o inainte de a fi prim ministru, poate as fi facut o treaba mai buna”
Platim un pret cand permitem oamenilor sa acceada la pozitii de leadership cand nu au avut parte de o introducere minimala asupra conceptului.
Aveti cateva povete de incheiere pentru cititorii nostri?
Cred ca asta este cea mai importanta propozitie scrisa vreodata in leadership “Sarcina unui lider nu este de le oferi el maretia oamenilor, ci de a o scoate la iveala, pentru ca maretia se afla deja acolo”.
Asta este ce crede un lider adevarat. Avem o responsabilitate fata de lume, de a juca un rol principal in a creste si dezvolta lideri buni si lideri pentru bine. ILM are o responsabilitate aparte de a duce mai departe acest stindard – nu exista altcineva care sa faca asta.
Articol original: https://www.i-l-m.com/Insight/Edge/2013/May/john-adair-profile